Avionul mirosea a peşte. Roman

După o lungă campanie publicitară, ştim, în sfîrşit, de ce avionul mirosea a peşte. Dar n-o să deconspirăm secretul, fiindcă astfel am lipsi eventualul cititor de plăcerea febrilă de a urmări trama poliţistă a romanului. Ea e una din „momelile” subiectului, cu un suspans care te ţine „pe fază” pînă la finele prozei. Romanul e scris, camusian, de la persoana I singular. Mihai Loghin, protagonistul, îşi mărturiseşte, printr-o ficţiune în ficţiune, propria istorie, care seamănă cu o trecere degradantă prin bolgiile infernului, la un capăt fiind penitenciarul, la celălalt aşteptîndu-l, ca o altă gură de capcană, casa de nebuni. Proza nu omite nimic din scîrboşeniile prezentului: mafia tentaculară, ţinînd în ventuzele ei şi marii demnitari, dar şi victimele colaterale, mizeria care mînă peste hotare mai ales femeile, o viaţă sentimentală paralizată de sărăcie şi neputinţă, care anulează sau dedublează personalitatea, violenţa, mîrlănia ordinară etc., etc.

Am citit romanul. Mi-a luat numai doua zile de lectura, inclusiv la serviciu. Scenele de dragoste sunt tulburatoare, in sensul ca chiar te tulbura. Iti vine sa te inchizi undeva cu seful. Dar si mai grozav e ca totul se intampla intr-un oras concret, Chisinau, intr-un an concret, 2004, sub un regim politic concret. Am recunoscut locurile si naravurile. Pacat ca nu se obisnuieste sa se faca si la noi lansari pentru un public mai larg, nu numai intre scriitori, ca sa vin si eu acolo dupa un autograf. Sanatate si multa bafta utorului!