Avionul mirosea a peşte. Roman

După o lungă campanie publicitară, ştim, în sfîrşit, de ce avionul mirosea a peşte. Dar n-o să deconspirăm secretul, fiindcă astfel am lipsi eventualul cititor de plăcerea febrilă de a urmări trama poliţistă a romanului. Ea e una din „momelile” subiectului, cu un suspans care te ţine „pe fază” pînă la finele prozei. Romanul e scris, camusian, de la persoana I singular. Mihai Loghin, protagonistul, îşi mărturiseşte, printr-o ficţiune în ficţiune, propria istorie, care seamănă cu o trecere degradantă prin bolgiile infernului, la un capăt fiind penitenciarul, la celălalt aşteptîndu-l, ca o altă gură de capcană, casa de nebuni. Proza nu omite nimic din scîrboşeniile prezentului: mafia tentaculară, ţinînd în ventuzele ei şi marii demnitari, dar şi victimele colaterale, mizeria care mînă peste hotare mai ales femeile, o viaţă sentimentală paralizată de sărăcie şi neputinţă, care anulează sau dedublează personalitatea, violenţa, mîrlănia ordinară etc., etc.

RECENZII