Fiinte, umbre, epifanii

Cartea adună cele mai bune poezii, neapărute încă în volum, ale poetului. Criticul literar Micea V. Ciobanu, prefaţatorul plachetei, formulează o primă impresie despre creaţia de ultimă oră a lui Arcadie Suceveanu: „Dacă facem o contabilizare şi clasificare a artelor poetice din volum, atunci poemul emblematic (şi poate poezia de referinţă a cărţii) este Mâna care scrie: «Vina va cădea pe mâna care scrie:/ cârtiţă oarbă, câine negru al inimii,/ ea întotdeauna a împins cuvintele până la ultima lor consecinţă». Mâna poate fi periculoasă, părăsind spaţiul hârtiei. Ea se metamorfozează, devenind instrument în sine precum trupul pentru actor, adunând şi pierzând: «Zilnic, pe strada George Meniuc,/ prin dreptul Editurii Arc, pierde câte ceva,/ pierde lutul şi mineralele/ trage din urmă modelul, conceptul, întreaga/ istorie a literaturii universale…» În acord cu o idee a lui Borges pe marginea lui Don Quijote, Suceveanu poetizează spaţiile profane pe care le locuieşte, le atribuie dimensiunea sacralităţii“.