Uneori trebuie să fii prost pentru a fi deștept

„Am scris undeva că Iulian Fruntașu părea pregătit de o autentică reinventare. Iată că autorul pășește, într-adevăr, dincolo de granițele care i-au consolidat deja poziția – ermetismul anarhist, imagismul bizantin, fantasmagoria savantă, alegorismul sentimental sau, pe scurt, eclectismul său clasicizant – reconvertind toate aceste calități lirice înspre mecanismele și dinamica prozei scurte. Prin îndrăznețe deteritorializări etice, geopolitice și estetice caută aceste povestiri să retraseze limitele decenței umane. Însă nu brutalismul discursivizării narative ar trebui să le acapareze cititorilor atenția, ci, dimpotrivă, subtilitatea ideologică cu care autorul critică, în fapt, atitudinile vociferate. Miza e una cu intenții teroriste, fiindcă Iulian Fruntașu știe că mai important și mai eficient e să alterezi felul în care gândești și mai puțin ceea ce gândești. Și nu ai cum să produci această schimbare decât din interior, printr-un soi de caricaturizare transparentă a heteroglosiei. Absurdul și ridicolul ies la iveală, iar mizeria și bâlciul condiției umane îți vor vorbi în mod necondiționat.” 

 Alex Ciorogar, revista Echinox